„1. Cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde. În medie, este nevoie de 500.000 de unităţi anual, în Romania.
2. 60% din populaţie va avea nevoie de sânge la un moment dat al vieţii, cu toate că doar 2% din populaţie donează sânge.
3. Dezastre ca accidentele de maşina, incendiile sau alte traume de acest gen se întamplă, din nefericire, în fiecare zi, iar victimele acestor dezastre au nevoie de sânge, şi de putine ori se întamplă să aibă nevoie doar de o unitate de sânge.
4. Dacă donatorii eligibili ar dona sânge periodic, de la patru până la cinci ori pe an, necesarul unităţilor de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienţei unităţilor de sânge ar fi de domeniul trecutului.
5. Donarea de sânge este o procedură sigură şi benefică pentru sănătate. Studii recente au demonstrat ca donarea de sânge reduce cu 30% riscurile apariţiei bolilor cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge trăiesc mai mult decat media populaţiei. În plus, ţi se face un mini set de analize gratuit, inclusiv ţi se măsoară tensiunea, ritmul cardiac, temperatura corpului şi nivelul de fier.
6. Ai sanşa să salvezi o viaţă!”, potrivit Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.